in continuare

poate ca o zi nu e de ajuns sa incercam sa construim , dar e de ajuns sa incepem sa fim noi ... e de ajuns sa credem in noi si sa visam la ceea ce vrem... chiar intr-o camera plina de lucruri care iti atrag atentia sau pe un balcon, de unde poti privi lumea de afara ... e de ajuns sa radem impreuna .. sa stam impreuna ... sa ascultam impreuna ... sa fim doar noi ...
tie care citesti multe si asculti .... iti spun ...,
e de ajuns sa fim noi ...

acum stiu

despre un lucru de care eram constienta de ceva vreme dar abia azi m-a lovit atat de simtitor incat sa fiu 100% sigura ca asa e. despre asta e postul asta. despre cum in maniacala mea tendinta de a controla toate cele deveneam fara remuscari un stres si un ghimpe in coasta celor din jur. (nu-mi imaginam ca o sa incep vreodata 3 propozitii la rand cu "despre", ah, cate mai am de aflat despre mine :))
poate inca mai sunt (ghimpe), dar mi-am dat seama ca ar trebui sa stopez tendinta de a incerca sa ii fac pe toti participativi la initativele mele, la a le indesa pe gat argumentele mele pro sau contra unei chestii pentru a-i convinge. nimeni nu va fi mai fericit facand ceva obligat/fortat (desi pana acum credeam ca acest lucru e posibil). o sa continuu sa incerc sa-mi explic cat mai clar parerile, sa ii fac pe ceilalti sa inteleaga de ce ma agit pentru una sau alta, sa ii ajut sa vada ce vad si eu, dar deciziile si le ia fiecare, alegerile le face fiecare pe pielea lui, iar eu o sa le respect. o sa sufar putin la inceput, dar ma obisnuiesc. :)

mersi ca ma suportati si ca ma invatati. :)

pre-something

for moments of empty heart, when overjoy filling (and feeling) is necessary.






or maybe some sort of future nostalgia.